Grav accident petrecut, miercuri seara, în Turda. Două fete de 11, respectiv 16 ani, au fost rănite pe o trecere de pietoni. Din primele informații, se pare că un șofer în vârstă de 85 de ani nu a acordat prioritate celor două adolescente.
Polițiștii din Cluj au intervenit la acest accident în cel mai scurt timp.
Accidentul s-a produs pe strada Avram Iancu din municipiul Turda.
Din primele informații, un bărbat în vârstă de 85 de ani, în timp ce conducea autoturismul, a lovit două fete, cu vârste de 11, respectiv 16 ani, care traversau regulamentar strada, pe la trecerea pentru pietoni. La sosirea paramedicilor, s-a decis ca tinerele să fie transportate la o unitate medicală, dar nu au rămas internate.
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cazul de față se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.